Defibrilator cardiac

Defibrilatorul cardiac / Cardioverterul implantabil

Defibrilatorul cardiac / Cardioverterul implantabil

Defibrilatorul este comparabil cu un stimulator cardiac si contine trei componente: generatorul de impulsuri electrice, electrozii si un sistem de programare (programator).

Generatorul de impulsuri este, in zilele noastre un dispozitiv foarte mic, cu un volum de aproximativ 36 cc, un pic mai mare decat o cutie de chibrituri. Practic el lucreaza ca un mic computer asimiland informatii despre ritmul cardiac al persoanei cu ajutorul electrozilor si verificand daca frecventa cardiaca este prea lenta sau prea rapida( daca inima bate regulat sau neregulat). In cazul in care se constata abateri de la ritmul normal, acestea sunt inregistrate de defibrilator sub forma unor ECG si pot fi citite cu ajutorul programatorului, astfel incat doctorul poate reseta dispozitivul, daca este cazul. Energia necesara defibrilatorului pentru a functiona provine de la o baterie speciala, ce poate rezista intre 5 si 10 ani, in functie de solicitari. Ceea ce este interesnat este ca defibrilatorul nu numai ca observa tulburarile de ritm, dar si intervine in cazul unor asemenea evenimente pentru a opri dezvoltarea unei aritmii intr-un mod cat mai bland.

In prezent sunt disponibile pe piata o gama variata de sisteme de cardioverter / defibrilator implantabile pentru o mare diversitate de cerinte.

Si anume,  exista sisteme unicamerale, cu un singur electrod plasat in ventriculul drept, sau sisteme bicamerale, cu doi electrozi, unul plasat in atriul drept si celalalt in ventriculul drept. Sistemele bicamerale extind posibilitatile de recunoastere si tratament pentru aritmiile cardiace.

In plus, exista si sisteme tricamerale de defibrilator / cardioverter implantabile, care pot stimula nu doar atriul si ventriculul drept, dar, de asemenea, si ventriculul stang. Aceste sisteme sunt utilizate pentru pacientii suferind de diverse forme de insuficienta cardiaca.

Vezi si:
Implantul defibrilatorului cardiac la clinica privata Clinicco Brasov
Tulburarile de ritm / conducere

^sus^